“Vocea” filmelor interzise: Un scurt interviu cu Irina Margareta Nistor
Filmul documentar Chuck Norris vs. Communism vorbește despre introducerea ilegală a filmelor occidentale în România ca despre o supapă într-o perioadă când viața oamenilor era foarte dificilă. Credeți că vizionarea acestor filme interzise a avut numai rol de divertisment sau a însemnat mai mult decât atât?
După cum reiese din mărturia multor intervievați ai Ilincăi Călugăreanu, regizoarea de origine română stabilită, la Londra, filmele au reprezentat un divertisment, categoric, mai ales când Televiziunea Română nu avea decât două ore de program, zilnic, și rămăsese un singur canal, totul fiind profund ideologizat. Pe lângă divertisment, însă, filmele se pare că au dat și speranță sau măcar au lăsat să pătrundă Occidentul într-o țară est-europeană, extrem de izolată de restul lumii. Ele au creat modele de la cele strict vestimentare, la cele arhitecturale (care s-au regăsit în vilele și piscinele, celor care și le-au permis după ’89), dar și probabil, subliminal, o dorință de libertate.
În anii dinainte de 1989 v-ați simțit în pericol când lucrați la dublarea acestor filme?
Nu-mi dădeam seama prea bine dacă sunt sau nu în pericol, ceva plutea în aer, pentru că acesta era sistemul. Să-ți bage frica în oase. Dacă însă aveau intenția să ia măsuri ar fi putut s-o facă imediat, pentru că știau exact cine sunt (lucram la Televiziunea națională), iar domnul Zamfir, care păstorea afacerea era la rândul său ușor de supravegheat.
Pentru cititorii care nu știu prea multe despre perioada anilor 80 în România, să menționăm că în acei ani existau restricții la curent și apă caldă, unele alimente de bază se dădeau cu cartelă, iar programul de televizor era limitat la două ore pe zi, majoritatea de propagandă. Ce vă amintiți din comentariile la vremea respectivă ale celor care vizionau filmele despre viața de dincolo de cortina de fier?
Pe vremea aceea lumea nu comenta, pentru că se temea și era periculos. Turnători se găseau la tot pasul. În schimb, știm, acum, din diverse remarci, chiar din documentar, că erau uimiți mai cu seamă de mașini, de abundența din magazine și de contrastul cu lipsurile de zi cu zi, din România.
Unul din rolurile Dvs. când lucrați la postul național de televiziune era să cenzorați anumite scene din filmele străine aprobate spre difuzare. Care erau lucrurile vizate in principal și care nu trebuiau să ajungă pe micul ecran?
Rolul meu nu era să cenzurez scenele, ci să execut ceea ce se cerea la vizionările comisiilor ideologice, să notez ce să dispară, ca mai apoi niște tehnicieni să taie și eventual să pună la loc, după difuzare, anumite scene. Lucrurile care deranjau în general erau orice fel de referiri la Biserică, sex, oricât de nevinovat, legături extraconjugale, bătrânețe (ca să nu pară o aluzie la cei doi conducători), prosperitate, fie că era vorba de casele spațioase ori de mesele îmbelșugate, consumul excesiv de alcool, care putea fi iarăși o aluzie la familia din fruntea țării…
Ce a însemnat pentru Dvs. acest proiect în care a fost recreată atmosfera represivă a anilor 80? V-a făcut să reevaluați importanța acelui act de rebeliune și efectele pe care le-a avut asupra numeroșilor spectatori de toate vârstele?
Mai degrabă m-a măgulit importanța pe care au dat-o oamenii acestui act, pe care nu-l percepeam ca pe rebeliune, ci o șansă nesperată de a vedea filme, precum și afecțiunea pe care continuă să mi-o poarte spectatorii ce aparțin unor generații extrem de diferite. În plus, am văzut și eu ce însemnau seriile de vizionări sau mai degrabă nopțile, remarcabil recreate, de altfel, cu toate detaliile, care m-au surprins adesea. Mărturisesc că habar n-aveam ce se întâmpla în blocurile din întreaga țară și cât de mare devenise dependența de cinefilia interzisă.
Documentarul Chuck Norris vs Communism (UK/România/Germania), regizat de Ilinca Călugăreanu, produs de Mara Adina și Brett Ratner a participat la festivalurile de film Sundance, Edinburgh, Los Angeles, Seattle, Anonimul și va ajunge pe marile ecrane din Germania începând cu luna noiembrie 2015.
Publicat:
Etichete: Cultură, Film & Arte vizuale, chuck norris, ilinca calugareanu, irina margareta nistor, documentar, regizor, producator, voce, film