sanziene-sorin-albu-photo1

Swift as a shadow, short as any dream, brief as the lightning in the collied night// ca sunetul, ca umbra sau ca visul, ca fulgerul ce-o clipă scânteiază, că nici n-apucă cineva să-l vază…* Astfel caracterizează Lysander în Visul unei Nopți de Vară shakespearian iubirea şi fetele tinere înveşmântate în cămăşuţe subţiri, purtând cununi galbene de flori de sânziene pe creştet, făpturi mitice, dansând în noaptea Sfântului Ioan în poieni şi lunci sub clar de lună.

Elfi, elbe sau albe se numesc în Europa de Nord sau în cea Centrală, în Germania, Anglia, Irlanda, Tara Galilor şi Scandinavia, în Tarile Baltice şi Polonia. Albele, drăgaicele, rusaliile, sânzienele – în România.

Sărbătorirea tradiţională a nopţii „miezului de vară“, ca noaptea cea mai de vrajă a anului, ca noapte a iubirii, în care cerul se deschide şi cascade de bucurie divină se revarsă asupra pământenilor, provine, după cum se pare, din India – să ne gândim la acea magică sărbătoare a culorilor, Kumb-Mela.

sanziene-sorin-albu-photo2

În prezent, acest 24 iunie se serbează mai curând ca zi de naştere a Sântului Ioan Botezătorul, aşa cum o sugerează Evanghelia după Luca.

Potrivit legendei, sânzienele trăiesc în văzduh, în întunecimea codrului, în peşteri, pe vârfuri singuratice de munte. Uneori dănţuiesc goale sub raze de lună în preajma unui izvor de munte, avertizează drumeţii, îi ademenesc sau îi înfricoşeaza. În Noaptea Sfântului Ioan însă, (în termeni populari Noaptea de Sânziene) – ele se prind în horă, asemenea bacantelor, şterpelind din lăzile de zestre ale tinerilor românce câte o ie din borangic, ca singur şi drag veşmânt.

Arareori apar singure, mai întotdeauna în grup. Uneori sunt numite şi „iele“, o forma arhaică a pluralui pronumelui „ea“. Domniţe, mândre, fiicele codrului, împărătesele văzduhului li se mai spune… Sunt tinere, sunt atrăgătoare, sunt seducătoare şi… nemuritoare.

Dacă vreun fecior le priveşte cu prea mult jind sau dacă sunt deranjate atunci, când s-au prins deja în horă, se transformă în zâne mânioase şi pline de răutate. Un poet oarecare asemăna sânzienele astfel aţâţate cu furiile din mitologia romană.

În orice caz, ar fi bine ca fetele nemăritate să-şi împletească în Noaptea Sfântului Ioan o cunună din acele flori galbene, puternic mirositoare de galium verum, din acea buruiană a dorinţei, zisă şi floare de sânziană, şi să şi-o pună pe creştet.

Ş-apoi, înainte de culcare, să vâre acea cunună galbenă sub pernă şi să îmbrace peste noapte o ie, acel veşmânt transparent, atât de râvnit de sânziene.

sanziene-sorin-albu-photo3

Astfel îşi vor visa ursitul şi vor afla cu siguranţă în curând Sfânta Taină a Căsătoriei…

„Du-te soare, vino lună
pe sânziene le îmbună
să le crească floarea – floare
galbenă, mirositoare
fetele să le adune
să le prindă în cunune…“

*citat din Shakespeare în traducerea lui Șt.O.Iosif

Prezentare la Tiny Griffon Gallery.
Foto: Sorin Albu

Publicat:

Etichete: Tradiție & Inovație, Istorie, , , , , , , , ,