Brâncuși, o imagine neclară pentru fiul lui secret, John Moore
Interviu cu regizorul Ionuț Teianu despre noul său film În căutarea tatălui pierdut
John Constantin Brâncuşi Moore are 81 de ani şi trăieşte lângă Paris. Fost fotograf la faimosul cabaret Crazy Horse, bătrânul îşi aminteşte de invitaţiile pe care le primea odinioară la ceremonii brâncuşiene, în Franţa sau în lume, ca fiu al sculptorului, unicul. În actul său de naştere, emis la Londra în 1934, scrie, în dreptul numelui – „Moore“, iar la prenume – „John Constantin Brâncuşi“. În dreptul mamei e trecută Vera Moore, iar în dreptul tatălui – nimic. John Constantin Brâncuşi Moore n-a fost niciodată recunoscut de celebrul său tată, dar mama sa, pianista engleză Vera Moore, a fost una dintre cele mai mari iubiri ale lui Constantin Brâncuşi.
Ionuţ Teianu, cineast român stabilit la Paris din 1991, lucrează de trei ani la documentarul „În căutarea tatălui pierdut“, produs de Tudor Giurgiu.„Cea mai emoţionantă scenă se petrece la Hobiţa, când John Moore şi cei doi fii ai săi ajung să-şi cunoască verii, strănepoţi după fraţii lui Brâncuşi. Să fii însă recunoscut de lumea artistică, dar nu şi de propriul tată, rămâne pentru John Moore o mare durere şi un mister“, comentează Ionuţ Teianu. Filmul acestei dureri va fi prezentat în premieră la Festivalul TIFF de la Cluj, în 2016.
Nicio moştenire, nici măcar morală, nu a primit John Moore de la tatăl său, celebrul Constantin Brâncuşi. Dar nici nu a vrut. John nu apare în presă, se ţine departe de lumina reflectoarelor, la fel cum o fac şi cei doi fii ai lui.
Cristina Hermeziu: În ce mod l-a marcat pe John Constantin Brâncuşi Moore această filiaţie nerecunoscută?
Ionuţ Teianu: John e născut în 1934. În adolescenţă, mama, Vera Moore, i-a spus că tatăl său este Brâncuşi, dar că totul trebuie să rămână între ei, un secret de familie. El a crescut aşa, cu această interdicţie. Într-o zi, mama sa voia să iasă în oraş. „Te duc eu cu maşina“, i-a spus John. A oprit maşina în faţa atelierului din rue Ronsin. Mama s-a dat jos, a bătut la uşă. Brâncuşi a deschis, era deja un om în vârstă. A fost prima oară când John şi-a văzut tatăl. S-au uitat unul la celălalt şi atât. Brâncuşi a dat să închidă uşa. În momentul acela, John a luat aparatul de lângă el şi i-a făcut o poză, în uşă. Ar fi un clişeu un pic neclar, în mişcare. John nu mai găseşte negativul acestei fotografii, dar îl caută încă. Nu am nicio îndoială că spune adevărul. Poate că până la urmă va şi regăsi această imagine neclară a lui Brâncuşi tatăl.
Cum l-aţi cunoscut pe fiul lui Brâncuşi?
L-am cunoscut pe John acum câţiva ani, în momentul în care el începea căutările în jurul tatălui şi al rădăcinilor sale. M-a fascinat să văd cum un om de aproape 80 de ani, fost fotograf timp de 30 de ani la „Crazy Horse“ în Paris, vrea să-şi descopere tatăl – omul – din spatele artistului celebru.
Ne-am aştepta ca un fiu (nerecunoscut) al unei celebrităţi să vrea să fie în lumina reflectoarelor, să ceară o anumită recunoaştere legală, pentru a legitima o eventuală moştenire – măcar morală – a înrudirii directe, cu Brâncuşi în acest caz. Ce fel de personalitate are John Constantin Brâncuşi Moore, din această perspectivă?
John a acceptat situaţia aceasta: de fiu nelegitim. Niciodată n-a fost interesat de bani, n-a făcut demersuri ca să-l moştenească, nici la moartea lui Brâncuşi, în 1957, nici la moartea Verei, mama sa, în 1997. Era totuşi un lucru dureros pentru el şi cred că durerea era atât de adâncă, încât nu voia nici s-o analizeze, nici s-o reactiveze. Numai că în „seara vieţii“, cum se spune, a început să-l preocupe. A început să caute printre hârtiile mamei. A găsit foarte multe scrisori dintre Vera şi Brâncuşi. A găsit fotografii păstrate de Vera. Avea şi un „Prometeu“, pe care Brâncuşi i-l dăduse mamei, înainte de a-l fabrica în bronz. Practic, John Constantin Brâncuşi Moore a început, după o viaţă de tăcere şi de acceptare a tainei, să umble, la bătrâneţe, pe urmele tatălui său: a fost la cimitirul din Montparnasse, la atelierul din faţa Centrului Pompidou, s-a dus în România. Am surprins în filmul pe care îl pregătesc un moment foarte emoţionant, la întâlnirea cu rudele de la Hobiţa: clipa în care John, împreună cu fiul său cel mic, care are acum 37 de ani, fără să vorbească limba, îşi dau seama că sunt din aceeaşi familie.
În ce termeni o evocă el pe mama sa, Vera Moore, şi modul ei de a accepta, din iubire pentru Brâncuşi nerecunoaşterea filiaţiei?
John nu-şi judecă nici mama, nici tatăl, dar nu-i înţelege. El vrea să-şi clarifice lui toată povestea, când nu se mai poate schimba nimic. John şi-a descoperit tatăl, ca om, cu toate contradicţiile sale. Cei doi băieţi ai săi, nepoţii lui Brâncuşi, se ţin un pic deoparte de toate acestea. Sunt interesaţi, îl ajută pe tatăl lor să meargă pe urmele bunicului ilustru, dar o fac de dragul lui John. Documentarul la care lucrez de trei ani va fi un film de lungmetraj, va avea 80 sau 90 de minute. Premiera va fi la TIFF, în 2016. Este totuşi emoţionant să vezi un om în vârstă, care nu vrea să apară în presă, preocupat să-şi afle rădăcinile şi mai ales să-şi înţeleagă tatăl, pentru că nu l-a recunoscut.
Fragment din articolul publicat în Weekend Adevărul, septembrie 2015.
Desene de Jane Adams
Publicat:
Etichete: Cultură, Film & Arte vizuale, vera moore, hobita, pompidou, documentar, brancusi, film, documentary, john moore, ionut teianu, in cautarea tatalui pierdut